Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 18 iunie 2013

Scrisoare prefilatelică moldoveană

Cred că se cuvin prezentate câte idei generale privind scrisorile prefilatelice şi ce înseamnă ele, sau mai bine spus când anume o scrisoare se poate considera prefilatelică şi cam care sunt cerinţele minimale pentru evaluarea lor. M-am gândit la acest subiect deoarece majoritatea colecţionarilor bâjbâie printre termeni şi nu sunt capabili să clasifice corespondenţele.
Ideea pentru acst subiect mi-a fost dată de recenta vânzare pe un portal online a unei scrisori prefilatelice moldovene de mai mare frumuseţea. Click pe imagini pentru mărire.

Este vorba despre o scrisoare expediată din Galaţi la Iaşi. Trimiterea face parte din binecunoscuta arhivă de corespondenţă comercială a fraţilor Theologo, negustori importanţi ai perioadei, cu sedii ale firmelor lor în mai multe oraşe moldovene, dar şi la Constantinopol.
Scrisoarea a fost expediată în regim franco, adică taxa poştală a fost achitată la expediere. Pentru aceasta, pe faţa scrisorii există tăierea în cruce. Tot pe faţă, în partea superioară, se poate distinge un "54" (parale) mic, scris de mână.
Data scrisorii este confirmată de conţinutul dela interior, unde în antet expeditorul a menţionat-o:


Scrisoarea a fost expediată cu doar câteva zile înainte de punerea în circulaţie a primelor mărci Cap de bour. Scrisoarea a fost scrisă pe 4 august 1858, a fost postată pe 5 august şi a ajuns la Iaşi după două zile, pe 7 august (ştampila de sosire este pe verso).
Cea mai timpurie ştampilă tip M1 (Moldova) aplicată pe o marcă Cap de bour este 8 august, la Fălticeni (conform inventarelor realizate de Heimbüchler). Pentru Galaţi, cele mai timpurii date cunoscute pe mărci din prima emisiune sunt: 2/9 (27 parale), 2/9 (54 parale, nesigură), 9/9 (81 parale, nesigură), respectiv 2/9 (81 parale).
Cu alte cuvinte, scrisoarea în cauză este una cât se poate de... prefilatelică!

Observaţie: Sunt relativ mulţi colecţionarii (sau uneori şi negustorii) care atribuie unei scrisori atributul "prefilatelică" în mod automat dacă ea este veche şi nu are mărci. Bineînţeles că această "clasificare" este total eronată. O piesă poştală este considerată prefilatelică atunci când circulaţia acesteia a survenit anterior datei de punere în circulaţie oficială a mărcilor în zona (regiunea, teritoriul, ţara) respectivă.
Cu alte cuvinte, perioada prefilatelică pentru Moldova se întinde până la 2 septembrie 1858 la Galaţi (la alte birouri telegrafo-poştale puţin mai devreme).
Pentru a putea primi un astfel de atribut, o corespondenţă mai trebuie să fie şi datată după scrisoarea propriu-zisă, aşa cum vedeţi în imaginea de mai sus. Nu orice hârtie îndoită care poartă două ştampile poate fi considerată prefilatelică (mai ales că ştampilele tip M1 Moldova nu au în dată decât ziua şi luna, nu şi anul). Astfel de piese incomplete nu pot fi utilizate nici măcar ca piese de comparaţie, deoarece necunoscându-se anul, identificarea acestuia numai după uzura ştampilei şi după culoarea tuşului folosit este cel mai adesea imposibilă. Aşa că piesele din această categorie nu pot fi considerate decât drept o simplă umplutură, fără pretenţii la preţ în cazul comercializării.
Mai este o problemă. Pe piaţă se întâlnesc relativ des tot felul de scrisori oficiale, nefrancate, cel mai adesea fără conţinut. Ele nu pot fi încadrate (ca preţ vorbind) la fel ca scrisorile comerciale, ci cu câteva trepte mai jos. Pretenţiile ridicate ale unor negustori pentru astfel de piese sunt nejustificate, iar pentru acest lucru vă sfătuiesc să nu le acordaţi un credit prea mare, deoarece plătiţi cât nu face.
Nu pot să închei fără a vă preciza că scrisoarea de mai sus a fost vândută cu 119 euro, după 21 de biduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu