Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Un fals la emisiunea Bucureşti II

Asupra piesei mi-a atras atenţia unul dintre cititorii constanţi ai blogului, cerându-mi părerea despre ea. Deoarece nu mai urmăresc demult ofertele de tip "BuyItNow" (falsul a fost oferit pe eBay), sărisem peste ea şi nu o văzusem.


Este vorba despre un bloc neuzat al mărcii de 15 bani Bucureşti II (s-ar vrea din tipul I - cu 1 din 15 fără streaşină). Numai că piesa este falsă, un fals integral.

Aceasta este oferta, am făcut o captură de ecran (click pentru mărire).

De ce m-am hotărât să semnalez falsul: el are caracteristici care ar putea ajuta colecţionarii în identificarea lui în mod relativ uşor, dacă manifestă şi atenţia necesară.
Examinând fotografia piesei, am ajuns la concluzia că impresiunile "mărcilor" de pe fiecare rând au fost realizate cu câte un singur clişeu, care are caracteristici proprii (ori acest lucru nu se întâmplă la originale).
Cele două clişee de pe rândul superior prezintă cel puţin două microsemne care se repetă: cadrul inferior este deteriorat la coţul stâng, iar deasupra florii din colţul stâng superior se află o mică pată de culoare pe linia albă de sub cadru.
Clişeele de pe rândul inferior prezintă şi ele un semn care se repetă: cadrul inferior este deteriorat pe sfertul dinspre colţul drept.

Clişeul "tipului I" la marca de 15 bani Bucureşti II derivă din cel al mărcii cu acelaşi nominal din emisiunea Paris. Mai jos aveţi un exemplar spre comparaţie.


Aveţi spre comparaţie şi o marcă de 15 bani Bucureşti II obliterată (este defectă, dar e bună pentru comparaţie, n-am avut la repezeală alta la îndemână).


Puteţi privi şi compara cu atenţie haşurile de pe faţa efigiei, care sunt mult mai clare la originale. Falsurile le imită prost. Dar cea mai bună comparaţie se poate face la forma şi poziţia textului din caseta centrală inferioară (15 B • POSTA • 15 B). Comparaţi spaţiile până la marginile laterale ale casetei.

Sper să vă fie de ajutor această comparaţie. Să aveţi o duminică cât mai plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu