Scăderea continuă a numărului de filatelişti înregistrată în ultimii 15-20 de ani a mărit numărul celor care îşi pun din ce în ce mai des întrebarea: încotro ne îndreptăm?
Care sunt cauzele acestei tendinţe? Este cineva vinovat? Sunt filateliştii de vină? Este vina crizei, care tinde să se acutizeze şi să îmbrace forme din ce în ce mai nebănuite, mai hidoase şi care capătă aspecte sociale?
Întrebarea din titlu apare din ce în ce mai des pe buzele unora dintre noi. Este ea justificată, sau nu?
Filatelia a constituit o pasiune încă de la apariţia sa. O modalitate de petrecere plăcută a timpului liber. Este clar că această pasiune a fost influenţată, de-a lungul timpului, de însăşi evoluţia obiectului ei - marca poştală. Indirect, schimbările şi modernizarea continuă a serviciilor poştale şi-au pus amprenta asupra acestui hobby în mod pregnant şi continuu. La începuturile sale, colecţionarii adunau mărcile unei ţări, ale unui grup de ţări sau din toată lumea. Prin 1870 numărul mărcilor emise în lume era mic şi încă nu se reuşise identificarea lor în totalitate. Grafica era şi ea limitată, efigiile conducătorilor sau insemnele statale populând aproape în totalitate micile petice de hârtie. A urmat o revoluţie în domeniu - crearea Uniunii Poştale Universale a fost prima mişcare în sensul globalizării, accesul la corespondenţă liberalizându-se într-o perioadă scurtă pentru aproape toate statele şi posesiunile. Administraţiile poştale realizează destul de repede puterea mesajului transmis de mărcile poştale şi, după 1900, încep să se înmulţească emisiunile cu grafică din ce în ce mai bogată şi cu tematică din ce în ce mai diversă.
La terminarea Primului Război Mondial s-a produs o nouă revoluţie în domeniu: poşta aeriană, a cărei utilizare a accentuat tendinţa de globalizare. Numărul colecţionarilor a crescut într-un ritm accelerat. S-au înmulţit numărul asociaţiilor şi cluburilor, s-a dezvoltat o reţea de publicaţii de profil, iar administraţiile poştale de aiurea nu au pregetat să se adapteze, crescând în continuu numărul emisiunilor şi al tematicilor puse în circulaţie. Schimbările politice şi-au adus şi ele aportul la diversificarea fenomenului, prin apariţia sau, din contră, prin dispariţia unor teritorii poştale. Chiar în aceste condiţii, marca poştală a continuat să îşi îndeplinească funcţia.
Odată cu trecerea timpului însă, nevoia de propagandă, dar şi nevoia de fonduri a administraţilor poştale au început să exercite o presiune din ce în ce mai accentuată asupra rolului de bază al mărcilor poştale. Iar pasiunea colecţionarilor a început să fie exploatată mai mult sau mai puţin, în funcţie de "interesele" emitentului. Această tendinţă din ce în ce mai accentuată cu cât ne apropiem de timpul prezent a stat la baza apariţiei unor noi categorii de colecţionari, pe care nu-i mai intereseaza decât o temă sau un domeniu. Acesta este, cred eu, punctul de plecare din care îşi trage rădăcinile întrebarea din titlu.
Poştele de aiurea au înmulţit într-o proporţie geometrică numărul de emisiuni. În ţările "serioase" însă, în ciuda acestui fapt, mărcile poştale au continuat să îşi îndeplinească funcţia (de atestare a plăţii contravalorii unui serviciu). Cam pe lângă fiecare administraţie poştală a fost creat, după 1950, un serviciu filatelic. Desigur că acest fenomen a fost unul lăudabil, în cele mai multe situaţii el servind intereselor colecţionarilor, fără a afecta însă activitatea poştală. Cu alte cuvinte, emisiunile de mărci se "pliau" pe necesarul de consum poştal din două puncte de vedere: cel al tirajelor, respectiv cel al valorilor nominale. Bineînţeles că au apărut şi derapaje. Unele administraţii poştale au început să pună în vânzare timbre (pentru că nu mai sunt mărci poştale) destinate în mod special colecţionarilor. În mai toate ţările au început să se înmulţească numărul de coliţe şi de blocuri. Au apărut din ce în ce mai multe produse care nu au nimic de-a face cu activitatea poştală.
Mulţi colecţionari au căzut în plasa marketingului din ce în ce mai deşănţat al unor administraţii poştale. S-a ajuns până acolo când unele emisiuni ale unor state să fie puse integral în vânzare de către comercianţi din alte state, fără ca mărcile respective să intre vreodată pe teritoriul ţării al cărei nume îl poartă.
Un număr important de colecţionari a sesizat acest fenomen. Prin asociaţiile de profil au fost create federaţii naţionale, care ulterior au fost reprezentate, la nivel internaţional, de organizaţii similare. Filateliştii au încercat să se apere de continua agresiune reprezentată de marketingul administraţiilor poştale, semnalând în mod repetat derapajele comise. Dar "industria" filatelică şi-a continuat activitatea.
La nivel global, colecţionarii de mărci poştale sunt reprezentaţi prin Federaţia Internaţională de Filatelie (FIP), care este în prezent un membru al Uniunii Poştale Universale (UPU), aşa cum sunt şi administraţiile poştale din ţările care au semnat Convenţia UPU. Tocmai din motivele de mai sus, la solicitarea FIP, UPU discută periodic, în cadrul congreselor pe care le organizează, activitatea de punere în circulaţie şi de comercializare a mărcilor poştale de către administraţiile poştale membre. Iar din cauza deselor derapaje apărute, FIP a realizat (la cererea colecţionarilor) un cod etic de conduită, adoptat de către UPU ca document oficial.
Filateliştii sunt, prin definiţie, o unitate prin diversitate. Este normal ca fiecare să colecţioneze ceea ce-i place. Tocmai de aceea în cadrul FIP au fost create comisiile de specialitate (care oglindesc, în mod direct, comisiile similare de la nivelul federaţiilor şi asociaţiilor naţionale).
DAR se ridică o problemă, care mi se pare esenţială chiar pentru viitorul filateliei: colecţionăm mărci poştale, sau fabricăm piese ca să avem ce colecţiona?
Voi continua această dizertaţie într-un post viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu