Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 3 aprilie 2011

Romfilatelia: situaţia proiectului Hotărârii de Guvern referitoare la absorbţia filialei

Unul dintre oficialii implicaţi în procesul de elaborare a proiectului de act normativ a declarat, sub protecţia anonimatului, că Ministerul Comunicaţiilor consideră încheiată perioada dezbaterilor publice, iar după centralizarea şi prelucrarea mesajelor ce i-au fost supuse atenţiei, precum şi a documentelor şi propunerilor primite în formă scrisă, a hotărât să continue parcursul legal necesar înaintea înscrierii documentului pe ordinea de zi a unei proxime şedinţe a Guvernului. Proiectul de act normativ se află, în prezent, supus procedurii de obţinere a aprobărilor necesare din partea altor ministere.

Acelaşi oficial a mai declarat însă că, la nivelul conducerii CN Poşta Română SA, s-a luat deja în discuţie şi o variantă alternativă la procesul arătat mai sus, constând în potenţiala discutare şi aprobare a unei decizii în cadrul Consiliului de Administraţie, care are - potrivit legislaţiei în vigoare referitoare la societăţile comerciale - puterea de a face orice modificare a structurii organizatorice a Poştei, deoarece aceasta este acţionarul integral al SC Romfilatelia SA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu