Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 19 august 2011

Două plicuri

Zilele trecute au fost oferite pe eBay două plicuri filatelice, adresate cunoscutului expert Zoscsak. Trebuie să recunosc că realizările m-au mirat puţin.

Prima piesă a fost un plic loco recomandat, francat cu coliţa EFIRO şi cu valorile mici din emisiunea Sanatoriul PTT. Piesa a fost adjudecată cu 353 de euro, după 15 biduri. Chiar dacă piesa este evident filatelică, am impresia că cel care a realizat-o (cine ştie, poate că este chiar opera lui Zoscsak) a respectat tariful.

A doua piesă este tot o recomandată loco, francată cu mărcile emisiunii Expoziţia cercetăşească, plus uzuale în completare. Mărcile au fost anulate cu ştampila specială a Expoziţiei marinăreşti, din 1936. Piesa a fost adjudecată cu 112 euro, după 14 biduri.

Iată că dacă dai dovadă de perseverenţă, mai te poţi aştepta să vezi şi alte piese decât cele listate mereu de aceiaşi şi aceiaşi vânzători, care ori nu dau dovadă de realism, ori nu ştiu pe ce lume trăiesc. Dar care reuşesc cu siguranţă un lucru: să-ţi mănânce timpul, punându-te să te uiţi la aceeaşi maculatură care nu se vinde.

10 comentarii:

  1. Bună Max!
    Pot spune că îmi place scrisul
    adresei pe plic,caligrafic și
    foarte îngrijit!
    O dimineață și un weekend
    pe placul tău să fie,Max!

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil ca stampila, mai mult decat timbrele in sine sau alte detalii dau valoarea, dar, la fel ca si Elena, eu remarc scrisul, care e chiar ingrijit, sare in ochi la modul placut :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Elena: Pe vremea aceea (încă) se mai învăţa caligrafie adevărată.
    Şi eu îţi doresc un weekend excelent!

    RăspundețiȘtergere
  4. teonegura: În cazul acesta, valoarea pieselor este dată de anumite mărci care se întâlnesc pe plicul întreg, original, fără să fie dezlipite.
    Din păcate, în epocă s-au distrus multe piese care astăzi ar fi fost valoroase, tocmai rin dezlipirea timbrelor de pe corespondenţă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Zodrac; Seamnănă cu scrisul celebru (de pe vechile certificate de expertiză) al renumitului Rudolf Zoscsak.

    RăspundețiȘtergere
  6. Deci e de preferat să fie păstrate cu plicuri cu tot ?! N-am ştiut asta...
    Acela e chiar scris caligrafic, cu "urcuşuri" subţiri" şi "coborâşuri" groase. Nici nu s-ar mai putea scrie aşa azi, trebuie toc cu peniţă specială, din câte ştiu.

    Te invit să asculţi o muzică veche, doar dă un click pe numele meu !

    RăspundețiȘtergere
  7. Zina: E mai bine să fie păstrate aşa cum sunt, întregi.
    Poate ai să râzi, dar eu am făcut din nou caligrafie pe la vreo 25 de ani, îmi trebuia la meserie. Dar mi-a plăcut nemaipomenit de mult. Mai ales că am şi priceput ce înseamnă cu adevărat arta caligrafiei.
    Eu tocmai fusesem la tine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Este chiar scrisul Maestrului R.Zoscsak ! Vă garantez 100% !
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim: Tot ce e posibil. Mulţumesc pentru completare.

    RăspundețiȘtergere