Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 17 iunie 2012

O scrisoare mai neobişnuită

Am văzut-o acum vreo două săptămâni. Am căutat pe cineva care să poată să îmi traducă conţinutul (în afara localităţii, înscrisă chiar sus, n-am putut să-mi dau seama cam care este natura mesajului, este scris în greacă şi... nu mi-am găsit cuvintele...). Click pe imagini pentru mărire.


Misiva a fost scrisă la Cernavodă, pe 18 mai 1879, aşa cum se poate vedea din antetul manuscris din interior. Pe faţa scrisorii nu se găseşte nicio ştampilă, fapt ce mă determină să iau în calcul posibilitatea ca scrisoarea să nu fi fost expediată prin poşta română, ci mai degrabă să fi fost transportată de vreun agent sau chiar de vreo persoană particulară până la primul port, apoi să fi fost încredinţată vreunui vas care avea cursa spre Constantinopol. Pe faţa scrisorii nu se disting decât două insemne poştale (fără a exista posibilitatea localizării lor): o ştampilă "T" (deoarece misiva nu a fost francată) şi o adnotare cu creionul albastru, "20".
Pe spatele scrisorii se distinge o ştampilă clară (de sosire) a oficiului austriac, CONSTANTINOPOLI LLOYD aplicată pe 1 iunie 1879.
Scrisoarea a fost vândută cu 75 dolari (după 16 biduri).

4 comentarii:

  1. Doamne ce scris superb! Am ramas masca..

    RăspundețiȘtergere
  2. E uimitoare caligrafia, tinand seama de faptul ca e foarte greu sa scrii caligrafic in greceste (pentru multi, chiar si in romaneste !).

    RăspundețiȘtergere