Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 5 octombrie 2012

Tehnoredactarea computerizată (7). Modele şi surse de inspiraţie

Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6).

Întotdeauna un tehnoredactor care se respectă îşi formează în timp, îşi menţine şi îşi actualizează în permanenţă o... hai să-i spunem aşa, o bază de date cu modele şi cu surse de inspiraţie. Nu am să o lungesc prea mult, pentru că mi-am propus ca în acest episod să vă prezint una din sursele pe care le-am folosit relativ recent, când mi s-a solicitat de cineva să-i machetez o broşurică de prezentare pentru una din ideile sale. Dorea ceva "vintage" şi mi-am adus aminte de acest volum, găsit pe internet.

Este vorba de un catalog ce datează de la începutul secolului XX, realizat de American Type Founders (cine au fost tipii aceştia şi cu ce s-au ocupat puteţi găsi aici). Catalogul original, aflat într-o mare bibliotecă americană, a fost digitizat de către Microsoft în cadrul proiectului Gutenberg (căutaţi pe net informaţii dacă vă interesează acest subiect) şi pus gratuit la dispoziţie (aparţine patrimoniului public).

Am să redau câteva pagini alese la întâmplare, din cele 1100 câte numără catalogul, pentru a vă deschide apetitul.


Desigur, catalogul se referă la vechiul sistem de imprimare în tipar înalt (denumit şi letterpress), dar trebuie să ştiţi (dacă nu aţi avut tangenţă cu DTP-ul până acum) că încă de la sfârşitul anilor '90 ai secolului trecut armate de mii de designeri din toată lumea au muncit şi au digitizat TOTUL, au transformat modelele în fonturi, clipart-uri şi biblioteci de imagini, care sunt astăzi disponibile oricărui utilizator al unui calculator de tip Apple sau PC.
Mai pe la coada catalogului, firma şi-a "expus" şi multe obiecte de mobilier necesare unei tipografii din acea perioadă, unelte, scule, dar şi câteva prese de imprimare. Aşa că cei care doresc să afle mai mult despre tehnica poligrafică a începutului de secol XX au o sursă de informaţie destuld e bună în acest catalog.

Catalogul este în format PDF, are cam 118 MB şi poate fi descărcat de aici. Sper să vă facă plăcere răsfoirea lui. Iar dacă aveţi vreo întrebare, vă stă la dispoziţie formularul de comentarii de mai jos.

2 comentarii:

  1. Foarte interesant articolul ! Vreau sa anunt dispartitia dintre noi a unui filatelist din "garda veche" .Cu doua luni in urma am facut o vizita domnului Mircea Patrascoiu urmind sa ne reintilnim la sfirsitul anului. Astazi am primit vestea ca a plecat dintre noi. Fie ca Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah... Odihnească-se în pace...
      Văd că mie nu mi-a spus niciun cunoscut de aici de această tragedie.

      Ștergere