Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 12 mai 2013

O mare raritate este scoasă la vânzare

Primind cataloagele licitaţiei Christof Gärtner cu numărul 25, bineînţeles că le-am luat repede la "ronţăit", să văd ce mai apare frumos din domeniile noastre de interes. Printre multe frumuseţi clasice, am remarcat repede o piesă extraordinar de frumoasă.


La emisiunea austriacă din 1867, din eroare în planşa mărcii de 5 kreuzer tipul Ib (rosşu) a fost introdus un clişeu al mărcii de 3 kreuzer (imprimată în mod normal în culoarea verde). Aşa a luat naştere eroarea de culoare de 3 kreuzer roşu. Eroarea a fost foarte repede identificată, iar clişeul "vinovat" a fost imediat schimbat din planşă cu unul bun, al valorii de 5 kreuzer. Numai că un mic număr de coli imprimate cu eroarea respectivă apucase deja să fie distribuite în teriroiu la oficii (întâmplător, acest lucru s-a petrect în Ardealul aflat, la acea dată, sub stăpânire maghiară).

În prezent, din această eroare de culoare s-au mai păstrat doar trei unicate (cel de faţă şi alte două obliterate Nagy Becskérek), un exemplar pe un fragment (care are o ştampilă completă Detta) şi două exemplare pe scrisoare (ambele purtând ştampile din Köbánya). Până astăzi nu s-a descoperit niciun exemplar neuzat.
Cataloagele internaţionale menţionează toate această mare eroare, inclusiv catalogul american SCOTT (sub numărul 29 c) şi catalogul britanic Stanley Gibbons (sub numărul 51a).

Marca de faţă a făcut parte din celebra colecţie a regelui Carol al II-lea. Conform celui mai mare specialist pe tona mărcilor austriece (dr. Ulrich Ferchenbauer), acesta este cel mai frumos exmeplar din cele şase erori care au supravieţuit până astăzi. El este menţionat în toate lucrările majore din domeniu (catalogul Ferchenbauer 2008, vol. IV, pag. 7-8), prcum şi în lucrarea dr. Järger, monografia francaturilor emisiunii 1867.

Eroarea este însoţită de mai multe certificate semnate de experţi internaţionali cunoscuţi.


Eroarea are un preţ de plecare de 150.000 euro.
În opinia mea, având în vedere că este circulată în Transilvania, ea constituie o piesă aparţinând de drept patrimoniului cultural mobil românesc. Poate se gândeşte vreun mare meşter în ale culturii să facă ceva.

2 comentarii:

  1. Foarte frumoasă piesa!

    Este posibil să existe o marcă imprimată
    Feiner Druck cu ştampilă din perioada Grober Druck?

    Vă intreb fiindcă am vazut una obliterată ´70 adica 1870 dar nu se asemăna cu tipul GroberDruck ci cu FeinerDruck.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tirajele "Feiner Druck" au fost imprimate cu clişee noi, confecţionate abia în a doua parte a anului 1874. Deci nu este posibil aşa ceva.
      Există însă impresiuni mai fine din primele tiraje (Grober Druck), dar care au fost utilizate poştal mai târziu. Ca utilizare poştală, nu a existat o delimitare clară între cele două tiraje. Din a doua parte a anului 1874, mărcile "Feiner Druck" au început să fie furnizate numai la oficiile din Austria şi Bucovina, pe măsură ce vechile mărci au fost apuizate.
      În jumătatea ungară a imperiului nu au mai fost distribuite mărcile "Feiner Druck", deoarece începând cu 1871 mărcile austriece fuseseră deja înlocuite de cele maghiare.

      Ștergere