Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 28 ianuarie 2014

Au fost la Cherrystone

Licitaţia desfăşurată cu două săptămâni în urmă a prezentat, ca de obicei, o ofertă destul de bogată pentru zona rusă pe care o urmăresc şi eu. Sunt interesat de piesele ruseşti circulate în Basarabia, de piesele Levantului rusesc (doar, doar voi întâlni vreo piesă circulată prin vreun port din Principate), de pieselşe CMT din Pocuţia, de zemstvele din Basarabia, mai pe scurt cam de tot ce ar avea legătură cu aria noastră din punct de vedere istorico-poştal.
Câteva piese consider că sunt demne de semnalat, chiar dacă nu se încadrează strict în enumeraea de mai sus.

Un lot frumos de la Levantul rusesc a avut câte o coală completă a primei mărci destinate oficiilor ruseşti din zona Levantului.

Aceasta este coala tirajului iniţial, din 1863 (semnată de expertul Mikulski).

Iar aceasta este coala tirajului din 1866 (însoţită de un certificat al Royal Philatelic Society).
Această marcă a circulat pe corespondenţele spre şi dinspre Constantinopol şi alte porturi turceşti. Se presupune că ar fi circulat şi odată cu cursele spre/dinspre Constanţa (aflată pe teritoriul otoman la acea dată), dar până în prezent nu s-a semnalat încă nicio piesă cu o asemenea ştampilă.
Cele două coli au fost oferite la un preţ de strigare de 2.800 dolari, fiind adjudecate cu 3.000 dolari (fără comisioane şi taxe).

O piesă atractivă pentru cei care doresc realizarea unei colecţii de studiu a fost falsul realizat de Sperati (fazele de imprimare) pentru marca de 2 kopeici din emisiunea Levantului rusesc din 1865. Ea a fost vândută exact la preţul de strigare - 450 dolari.

O ofertă foarte interesantă a constituit-o perechea de coli ale mărcilor de 3 şi de 6 kopeici din emisiunea 1893 a zemstvei din Orgheev. Nici eu n-am văzut până acum decât blocuri ale acestor mărci. Perechea de coli a fost oferită cu un preţ de strigare de 700 dolari, fiind adjudecate cu preţul final de 1.100 dolari.

Oferta la România a fost cam sărăcuţă. Reprezentativă a fost o scrisoare oficială (militară), expediată în august 1856 din Sibiu de către comandantul Regimentului 18 Inanterie, către Pancsova, via Bucureşti (ştampila "K.K.Feldpostamt No.1" 10/8 aplicată pe faţă la Bucureşti, la oficiul militar austriac de campanie) şi Timişoara (ştampila este pe verso).

Scrisoarea a fost vândută cu 900 dolari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu