Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 4 mai 2014

Câteva opinii referitoare la comercializarea falsurilor

De câţiva ani am început să întâlnesc din ce în ce mai des atât în colecţii, cât şi pe portalurile de licitaţii online o grămadă de falsuri şi de făcături ordinare. Nu îmi dau seama pe unde au stat ele ascunse (este vorba de cele vechi), căci o parte a făcăturilor sunt realizate recent, multe dintre ele pe calculatorul şi cu imprimanta de acasă (am făcut o sumedenie de semnalări la timpul lor, cititorii constanţi ai blogului cred că ştiu despre ce scriu acum).

Aşadar, constat două tendinţe concurente, care au o influenţă negativă asupra locului mărcii româneşti vechi şi a valorii ei pe piaţa filatelică internaţională:
- se înmulţesc tranzacţiile cu falsuri, unii negustori începând să se profileze pe distribuirea lor; din ce în ce mai des au apărut situaţii în care negustori cu pretenţii au început să "reconsidere" nişte falsuri ordinare, prezentându-le drept "reimpresiuni" şi cerând pentru ele preţuri nejustificat de mari; alţi negustori le "plasează" susţinând că nu ştiu ce este cu ele şi afirmând că nu se pricep, deşi natura altor loturi pe care le vând sugerează cu totul altceva, demonstrând care le este buna credinţă de fapt;
- se colportează opinia (nejustificată după mine) potrivit căreia "falsurile de epocă au o valoare mai mare", această opinie ajungând să fie promovată chiar şi prin mass-media de către persoane fără nicio pregătire de specialitate (un exemplu îl poate constitui chiar şi acest articol, în care o persoană ajunsă printr-un accident într-o instituţie publică şi care nu are niciun fel de pregătire în domeniu face afirmaţii halucinante, complet eronate, asupra valorii falsurilor, afirmaţii care ajung din păcate să fie luate drept adevărate de către nespecialişti tocmai din cauza poziţiei pe care o ocupă individul).

De când am deschis blogul, am mai constatat o situaţie: tot felul de negustoraşi de duminică au încercat în mai multe rânduri să-mi vândă ori falsuri, ori "gogoşi" despre ele, neştiind cui s-au adresat. Au fost situaţii când, după ce le-am atras atenţia că bat câmpii, unii au devenit violenţi în limbaj, invocând motive puerile atunci când au văzut că nu îşi mai pot "promova" gunoaiele.

Recent am dat pe un portal online de (încă) un lot de falsuri vândut (ca atare, drept falsuri) la un preţ nejustificat de mare, în opinia mea (click pe imagine pentru mărire).


Falsurile sunt din cele cunoscute, produse de Fournier în număr mare şi care aproape că şi un nespecialist le poate identifica, datorită diferenţelor semnificative ale desenelor faţă de cele ale originalelor (de multe ori eu le-am denumit pe blog "caricaturi"). Chiar dacă sunt vechi, ele nu au niciun fel de valoare, în opinia mea. Decât să arunci banii pe aşa ceva, mai bine iei o revistă sau un catalog de licitaţie, decupezi o fotografie color şi ţi-o pui în clasor sau în album. Şi tot eşti mai câştigat, pentru că îţi obişnuieşti ochiul cu desenul şi aspectul unei piese originale, nu cu cel al unei caricaturi.
Lotul de mai sus a fost vândut cu 21 de lire sterline (fără cheltuielile de expediere), adică undeva pe la 35 de dolari. Păi cu banii aceştia, la preţurile practicate pe eBay ţi-ai putea cumpăra patru sau cinci litografiate originale într-o stare calitativă acceptabilă.

Toate aceste caricaturi n-au nicio valoare pentru colecţionarul adevărat. Sunt totuşi căutate (dar nu de oricine, ci mai degrabă de colecţionarii avansaţi, pentru comparaţie) falsurile pretenţioase şi periculoase, adică acele falsuri care au dat de furcă şi bătăi de cap experţilor. Dar acele piese se pot număra pe degete şi se deosebesc fundamental de gunoaiele acestea de caricaturi. Ele sunt destul de rare şi nu se întâlnesc pe piaţă decât rar, găsindu-se cel mai adesea în licitaţiile "mari". Ele sunt destinate experţilor, dar chiar şi aşa, nu au preţuri care să depăşească două-trei sute de dolari sau euro (şi ele nu sunt vândute întotdeauna, chiar dacă sunt rare numărul experţilor care ar avea nevoie de ele este totuşi mai mic decât cel al falsurilor).

Dar de aici, până la inepţiile debitate în articolul menţionat mai sus este o cale extrem de lungă. Este drept, nu există o şcoală de filatelie, dar ai putea măcar, înainte de a bate câmpii (n-are importanţă cu câtă eleganţă) să întrebi pe cineva care se pricepe. Nu încerca să te dai mare, pentru că ai toate şansele să devii ridicol.

Ei bine, am mai afirmat acest lucru, dar poate că este cazul să repet aceste idei.
Existenţa pe piaţă a falsurilor are efecte perverse, pe care cei care le vând nu le sesizează, sau pur şi simplu nu-i interesează problema, ei vor bani câştigaţi repede şi fără prea multă muncă. Aşadar:

1. Existenţa falsurilor influenţează încrederea colecţionarului obişnuit în mărcile emisiunii/ţării respective.
2. Neîncrederea colecţionarilor reduce numărul amatorilor de marcă din perioada respectivă, influenţând în mod indirect cererea pe piaţă.
3. Se produce practic o subminare a valorii pieselor originale din perioada/ţara respectivă.
4. Trendul este preluat de cataloagele tradiţionale internaţionale, care subcotează masiv piesele din perioada/ţara respectivă sau impun o stagnare de durată lungă a preţurilor, afectând indirect sutele de deţinători de piese şi mărci.
5. Indirect se descurajează studiul şi cercetarea pieselor perioadei/ţării respective.
6. În manifestările expoziţionale competitive scade interesul, dar şi aprecierea pentru perioada/ţara respectivă.

Dacă este cineva deranjat de cele scrise mai sus sau dacă are alte opinii este liber să se exprime în formularul de mai jos destinat comentariilor. Oricum, vorbitul pe la colţuri nu face pe nimeni nici mai deştept, nici mai frumos, nici mai devreme acasă.

2 comentarii:

  1. Salutare,

    Si eu am observat o tendinta de crestere a ofertei de falsuri pentru marcile clasice romanesti. Ar fi interesant de mentionat daca aceeasi tendinta se constata si pentru alte tari estice, de exemplu Bulgaria, Rusia, Polonia. Eu personal am 0 cunostinte despre marcile vecinilor nostrii, dar ar fi interesanta o comparatie.

    Acum intorcandu-ma la subiect, as zice ca aceasta cerere de falsuri se incadreaza foarte bine in profilul colectionarului modern (de marca romaneasca): superficial si fara cultura filatelica, bazandu-se mai mult pe buna credinta a vanzatorului decat pe propriile cunostinte, fara dispozitie pentru invatare si mereu la vanatoare de chilipiruri.
    In aceeasi categorie putem include si avalansa de "erori si varietati" care nu sunt altceva decat rebuturi, si despre care ati tot scris... si aici avem o cerere si niste preturi nejustificate...
    Si lista ar mai putea continua.

    Dragos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Există şi la alte ţări o asemenea tendinţă. Problema este însă alta: depinde şi de cât de uşor se pot reproduce.
      Mai este şi problema rarităţii: dintre vecinii noştri (istorici), mărcile noastre vechi aunt cam cele mai rare (cu excepţia câtorva mărci ruseşti).
      Mai este o problemă: pe când vecinii noştri au făcut încă de acum mulţi ani în urmă studii intensive şi au publicat numeroase cataloage, dar şi monografii, noi o tot lălăim lăsând astfel un câmp propice pentru negustorii de făcături. Şi adevărul este că nici nu prea ne place cartea (ştiu, iar îmi mai iau o porţie de înjurături).

      Ștergere