Din păcate (pentru vânzător), acesta a ţinut morţiş să aplice nişte săgeţi pentru a scoate în evidenţă nişte purici - nu o spun cu răutate (pentru că şi eu sunt colecţionar de erori de tipar), dar cele scoase în evidenţă sunt total neinteresante şi mult prea minore pentru a merita o atenţie cât de cât serioasă.
Probabil că s-a observat că orice element de studiu atrage cumpărătorii, asta cred că a fost logica vânzătorului. Că nu a văzut ce a fost mai interesant - e treaba lui, dar şi porţia de bucurie a cumpărătorului. Piesa despre care este vorba este cea din imaginea de mai jos (click pentru mărire).
Nu vă uitaţi la săgeţile albe, că nu aveţi ce vedea. Uitaţi-vă mai bine la cum sunt aliniate clişeele de pe primele două rânduri superioare ale blocului. Mai că sare în ochi penultimul clişeu de pe primul rând, precum şi clişeele 3 şi 4 pe de al doilea rând. În mod evident, ele sunt prost aliniate în raport cu restul clişeelor.
Am mai povestit, într-un articol mai vechi, care este treaba cu planşa mărcii de 5 bani Carol I - Tipografiate: Pe o planşă, trei clişee au fost decupate din grupajul de 25 (nu se cunoaşte cauza, putem doar presupune că erau clişee deteriorate), iar în locul lor au fost introduse alte trei clişee, probabil dintre cele aflate pe post de clişee de rezervă în tipografie. Aceste trei clişee nu se potrivesc cu restul clişeelor din planşă, aparţinând tipului de clişee utilizate la întreguri poştale (şi numai accidental la imprimarea mărcilor). Acest tip diferit de clişeu se deosebeşte de restul clişeelor prin unghiul pe care îl face marginea bărbii efigiei faţă de verticala (sau orizontala) clişeului. Pentru a se putea vizualiza mai uşor aceste elemente, am realizat imaginea de mai jos (click pentru mărire).
Cu ajutorul liniilor albe întrerupte se poate observa alinierea defectuoasă a clişeelor. Cu ajutorul liniilor roşii înrerupte se poate observa unghiul diferit al conturului bărbii.
Cele trei clişee diferite (r.1 c.4, r.2 c.3 şi r.2 c.4) se deosebesc de celelalte clişee şi prin presiunea tiparului uşor mai mare (şi, implicit, prin tonalitatea culorii, ceva mai accentuată), lucru care dovedeşte că în urma înlocuirii vechilor clişee din planşă nu s-a executat planicitatea.
Ce rezultă din studiul acestei piese? Se generează o sumedenie de variante, numai bune de cercetat şi colecţionat, după cum urmează:
- dacă numerotăm tipurile (să zicem I - barbă normală, II - barbă "în vânt"), constatăm că există perechi cu tipuri diferite: pereche orizontală tip II+I, II+II sau I+II, dar şi pereche verticală tip I+II sau II+I;
- aceste variante se pot întâlni pe principalele categorii de planşe folosite la supratipărire cu monograma Ferdinand: culoare verde gălbui pe hârtie albă (tirajele iniţiale) sau culoare verde-gri la verde mat pal (reimpresiunile pe hârtie gri, sitată, care nu există nesupratipărite);
- fiecare dintre variantele de mai sus poate fi întâlnită cu cinci danteluri posibile teoretic (patru danteluri în linie, A=13½, B=11½, C=11½×13½ sau D=13½×11½) şi o dantelură în pieptene (K=13½×13¾).
Desigur, se poate continua şi cu alte categorii de varietăţi. De pildă, studiul unor astfel de mărci include studiul planşei utilizate la supratipărire, dar şi studiul planşei supratiparului. De curiozitate am vrut să văd dacă la acest bloc apare cumva vreo aliniere defectuoasă a vreunei monograme. Rezultatul este negativ (aşa ceva există însă, am astfel de piese) şi se poate vedea urmărind liniile punctate din imaginea de mai jos (click pentru mărire).
Iată aşadar câte lucruri interesante se pot face prin studiul tradiţional al unei mărci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu