Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 7 august 2014

Trecută prin trei cenzuri

Imediat după reinstaurarea păcii, în 1945, corespondeţele externe urmau un parcurs întortocheat uneori, impus de puterile învingătoare prin aplicarea regulamentelor autorităţilor militare sau civile, pentru regiunile controlate de fiecare.
În acea perioadă, greutăţile vieţii, lipsurile aduse de anii de război şi înstrăinarea determinată de conflictul îndelungat au cauzat o scădere semnificativă a traficului poştal. Cu toate acestea, pentru perioade date, întregul flux de corespondenţă pentru anumite destinaţii a fost supus integral unor proceduri identice. Aşadar, piesele cenzurate dunt piese "normale", fiind rare acele piese care au circulat efectiv, dar din diverse motive au "scăpat" necenzurate. Acest detaliu este necesar de reţinut atunci când se face evaluarea unei trimiteri de corespondenţă din acei ani.


O astfel de piesă a fost recent vândută pe un portal de licitaţii online. Plicul din imaginile de mai sus (click pentru mărire) a fost expediat la puţin timp după declararea păcii, la sfârşitul lunii iulie 1945, din Blaj la New York, în Statele Unite. Plicul a fost iniţial direcţionat către cenzura română, care a aplicat o ştampilă CENZURAT/10 pe verso, precum şi ştampila de identificare a cenzorului, "10" în cerc, pe faţă. Ulterior, plicul a fost supus cenzurii sovietice, care a aplicat propria ştampilă pe spatele plicului. După aceea nu se mai poate stabili cu certitudine care a fost parcursul în tranzit al trimiterii, deoarece nu mai există alte ştampile. Banda de hârtie albă cu textul "CONTROLE" mă îndreaptă cu gândul către un oficiu de cenzură aliat care utiliza limba franceză (poate din Franţa, poate din Canada). Ce se poate determina mai precis însă este sosirea plicului la New York, pe 8 octombrie 1945, conform ştampilei aplicate pe verso cu tuş violet.
Plicul a fost vândut cu 90 de dolari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu