Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 2 septembrie 2014

Cât de legală este producerea şi comercializarea de facsimile?

Ca şi cum colecţionarii n-ar avea destule pe cap din cauza falsurilor mai vechi, dar şi a distribuitorilor pieselor din această categorie, pe piaţă şi-a făcut apariţia în ultimii ani o nouă "modă" (mă rog, nu prea nouă, dar cu tendinţe de dezvoltare în prezent): producerea de "facsimile" şi comercializarea lor "ca atare". Cei mai mulţi reprezentanţi ai acestui curent par a fi, în prezent, din ţări asiatice (sau de origine asiatică, cu reşedinţa temporară în diverse ţări europene).

Un exemplu este piesa din imaginea de mai jos.


Această piesă a fost vândută recent pe eBay (click pe captură pentru mărire):


Problema ascunde un pericol care nu este luat în considerare de către cei mai mulţi. Piesele întâlnite până acum sunt identificabile ca reproduceri de către un specialist cu ceva cunoştinţe de grafică computerizată tocmai datorită lipsei de cunoştinţe a "producătorilor". Dar lucrurile se pot schimba în timp. Nu aş pune mâna în foc că actualii producători (sau unii dintre ei) nu încearcă altceva decât să se perfecţioneze, să îşi "facă mâna", iar într-un viitor apropiat ar fi posibilă vânzarea acestor produse fără a mai menţiona faptul că sunt replici sau facsimile. Să nu uităm faptul că şi industria poligrafică a înregistrat progrese uimitoare în ultimii ani. Un specialist în grafică computerizată poate realiza "fluierând" copii extrem de periculoase cu ajutorul unor maşini relativ ieftine, iar experţii atestaţi în prezent consider că sunt total nepregătiţi în acest domeniu. Mi-au ajuns la urechi zvonuri privind un scandal legat de contrafacerea unor mărci vechi imprimate în gravură aparţinând unei ţări europene (nu sunt în măsură să citez surse). Nu a trecut mult timp de la scandalul din Ungaria, în care mai multe persoane au fost implicate în reproducerea şi comercializarea unor ştampile şi piese prefilatelice, care au reuşit pentru o perioadă de timp destul de mare să păcălească pe unii experţi.
De aceea, cred că în prezent orice este posibil, mai ales în condiţiile lipsei acute de literatură consacrată şi a unui număr extrem de mic de specialişti.

Ajungem şi la întrebarea din titlul articolului. Deşi există numeroase semnale în mediul online privind apariţia acestor facsimile, problema se pare că nu interesează pe nimeni.
Strict legal, problema vizează două aspecte:

1. Dreptul de a reproduce imaginea unei piese istorice, potenţial de patrimoniu (una este să îi reproduci imaginea într-un articol sau într-o lucrare ştiinţifică sau de informare generală şi alta este să faci o copie a obiectului în sine):

2. Legalitatea acţiunii de reproducere a obiectului, precum şi de comercializare a acestuia.
Persoanele cu care m-am consultat până acum sunt de părere că legea penală incriminează falsificarea de timbru considerat drept chitanţă pentru contravaloarea serviciului poştal prestat de operator (adică falsificarea timbrelor poştale utilizate curent la francare), şi nu reproducerea unui timbru considerat drept obiect de colecţie.
Deoarece nu cunosc să existe o practică judiciară în acest sens, nu mă pot pronunţa şi nici nu am pregătirea şi căderea să o fac. Dar există autorităţi care ar trebui să fie preocupate de acest lucru.

La final, vă rog să mă scutiţi de comentarii de genul "aşa cere piaţa".

4 comentarii:

  1. Reproducerea unui timbru si vanzarea lui ca original este de asemenea incriminata de legea penala (inselaciune). Pedeapsa este identica cu cea de la fals.

    Art. 244
    (1) - Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (3) - Împăcarea înlătură răspunderea penală.

    Aliniatul 3 e o frumusete de norma "europeana" (incercati sa va imaginati cati nu ajung in situatia aceasta, si aveti raspunsul la intrebarea: de ce nu avem precedente judecatoresti).

    Seara buna,
    Dragos

    RăspundețiȘtergere
  2. Treaba asta am mai scrs-o pe blog în repetate rânduri (mi-am luat şi înjurăturile de rigoare pentru asta).
    Alineatul 1 al articolului 244 din Codul Penal induce prezenţa concurentă a două fapte:
    - prezenţa faptei de inducere în eroare şi
    - existenţa unei pagube.
    Indiferent de poziţia juristului faţă de fapta produsă, inexistenţa unui expert judiciar care să ateste că există într-adevăr o pagubă poate duce la stoparea acţiunii.
    Las la o parte treaba cu împăcarea de la alineatul 3.
    Spun asta deoarece în mintea multora există în prezent o adevărată ceaţă când se pune în discuţie existenţa pagubei. Iar dacă această pagubă este clamată de către o persoană fizică particulară - să te ţii fericire: constituirea părţii civile, cu tot ceea ce decurge de aici.
    Asta nu înseamnă că dacă eşti păgubit şi ţi se pune pata pe cel care ţi-a făcut-o nu poţi începe o acţiune.

    Pe mine mă deranjează altceva: există multe situaţii care degenerează tocmai pentru că multe persoane din domeniu nu iau nicio atitudine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru a nu lasa eventualii pacaliti in ceata:
    Dovada prejudiciului se poate face cu chitanta de la PayPal, orice alta dovada a platii (chitanta, factura, inclusiv chitanta de mana), chiar si cu martori. Nu este nevoie de niciun expert in acest caz.
    Primul pas in astfel de situatii este plangerea la politie, nu instanta. La infractiunile penale ("infractiune penala" cred ca este pleonasm) Procuratura se autosesizeaza, singurul lucru pe care trebuie sa-l faca pagubitul este plangerea la politie, restul "merge de la sine".

    RăspundețiȘtergere