Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 3 martie 2015

În trei luni a călătorit pe jumătate de glob

Aceasta este altă piesă foarte frumoasă descoperită pe un portal online. I-am urmărit evoluţia, mai mult de curiozitate, atât datorită circulaţiei pe de o parte, cât şi a ştampilelor aplicate pe parcurs. Click pe imagini pentru mărire.


Este o ilustrată din Timişoara, considerată clasică. După datele pe care le poartă, suntem astăzi în stare să-i desluşim parcursul.
Astfel, pe 20 septembrie 1902 expeditorul a scris mesajul pe faţa ilustratei (dacă vă descurcaţi cu limba germană citiţi-l, mi se pare interesant), dar a depus-o la oficiul poştal Timişoara nr. 2 abia pe 24 septembrie, cu destinaţia Tsingtau, China, unde exista un oficiu poştal german.
Ilustrata a ajuns la destinaţie pe 4 noiembrie, dar destinatarul părăsise deja localitatea, fiind redirecţionată spre Wilhelmshaven, în Germania. Îmi este greu să desluşesc data sosirii, din cauza suprapunerii cu alte trei ştampile.
Este posibil ca ilustrata să fi poposit iniţial la oficiul central al curselor poştale maritime, în Berlin (se distinge destul de bine ştampila BERLIN 1 MARINE POSTBUREAU, datată 16 sau 18 decembrie).
Ilustrata a fost însă redirecţionată pentru a doua oară (se pare că destinatarul era un plimbăreţ autentic), de această dată spre localitatea Cürstrin, tot în Germania, unde a ajuns pe 27 decembrie 1902.
Din păcate nu am reuşit să desluşesc mai nimic din ştampila-antet aplicată pe verso în colţul stâng inferior (în afara localităţii, care este - normal - "TEMESVÁR").
Ilustrata intră în mai multe arii de interes: a colecţionarilor de piese originare din Transilvania şi Banat, a celor interesaţi de poşta germană în China, dar şi a colecţionarilor amatori de piese legate de poşta maritimă germană. Poate că aceasta a şi fost cauza pentru care ilustrata a fost vândută cu 107 dolari, după 15 biduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu