Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 23 iunie 2015

Câteva piese de la Öphila

Licitaţia cu număril 75 a casei Öphila, desfăşurată în aprilie a.c., a avut în ofertă destule piese de interes pentru colecţionarii români (Austria şi Ungaria circulate în Transilvania şi în Bucovina, ştampilografie ori numai mărci de bază). Din păcate, cele mai multe au rămas nevândute.
Câteva piese au corespuns însă exigenţelor amatorilor, realizând preţuri finale interesante. Trei loturi pe care le-am considerat mai răsărite doresc să vă semnalez.


Un superb ştraif de cinci mărci de 6 Kreuzer Austria, 1850 (având şi o porţiune din marginea stângă a colii), toate pe un fragment mic şi anulate cu câte o ştampilă Bistriţa cu cerc simplu, a fost oferit la un preţ de strigare de 700 euro, realizând un preţ final de 1.300 euro (fără taxe).


Aceasta este valoarea cheie din prima emisiune de timbre austriece pentru telegraf, exemplarul purtând şi o ştampilă (aproape) centrată a staţiei telegrafie din Cernăuţi. Oferit pentru 1.200 euro, timbrul a fost vândut cu 2.300 euro!


A doua valoare ca riritate din aceeaşi emisiune, purtând aceeaşi ştampilă a staţiei telegrafice din Cernăuţi, a fost oferită pentru 250 euro, dar a realizat un preţ final de 540 euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu