Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 18 februarie 2017

Scrisori atractive şi rare

Nu am mai prezentat de mult timp rezultatele unor licitaţii importante la piese de interes potenţial pentru colecţionarii de istorie poştală românească şi a Levantului. În cele ce urmează veţi vedea două scrisori deosebit de atractive care au fost oferite (şi vândute) la licitaţia jubiliară cu numărul 100 a firmei franceze Lugdunum (click pe imagini pentru mărire).


Prima piesă a fost expediată pe 14 decembrie 1864 de la Paris la Bucureşti. Este un plic recomandat, francat cu mărci Napoleon de 4 franci (5 exemplare de 80 centime emisiunea 1862). Plicul a ajuns în Principate via Viena (WIEN RECOMANDIRT 16/12 pe verso), ajungând la oficiul poştal consular austriac din Bucureşti peste cinci zile (BUCAREST 21/12, tot pe verso).
Corespondenţele expediate din Franţa spre Principate înainte de 1870 sunt relativ rare. În acelaşi timp, şi pentru poşta consulară austriacă din Bucureşti originea pariziană a corespondenţei sosite nu este chiar printre cele mai comune.
Plicul a fost oferit la un preţ de strigare de 800 euro, fiind adjudecat cu 1.470 euro (fără taxe şi comisioane).


A doua piesă este o scrisoare împăturită expediată în 1870 din Giurgiu la Ruse, în Bulgaria, prin intermediul vaporului JOSEF KARL  aparţinând companiei austriece de navigaţie DDSG.
Piesa prezintă anumite particularităţi legate de circulaţie. În 1870, vapoarele companiei DDSG pierduseră dreptul de a transporta corespondenţă particulară primită direct, putând însă transporta sacii înmânaţi de către Poşta Română. Practic această scrisoare atestă o fraudă comisă de austrieci pe teritoriul românesc, fraudă care vizează încălcarea monopolului statului român asupra transportului corespondenţei internaţionale. Probabil că tocmai din această cauză scrisoarea francată cu o marcă a companiei DDSG nu a fost obliterată la agenţia din Galaţi, ci abia pe vapor, cu ştampila administrativă a acestuia.
Piesele purtând această ştampilă (aplicată ca ştampilă obliterantă pe mărci) sunt foarte rare.
Că este vorba despre o fraudă o demonstrează data înscrisă de expeditor în antetul scrisorii:


Scrisoarea a fost însoţită de un certificat semnat de Dr. Ferchenbauer, în care cei interesaţi pot citi (în limba germană) o descriere foarte detaliată a datelor istorice.


Scrisoarea a avut un preţ de strigare de 3.000 euro, fiind vândută însă cu 5.775 euro (fără taxe şi comisioane).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu